J 100. Sâmbătă, 7 Aprilie 2001, ora 20:00

Doamne, Te rog să transmiți băieților de la yoga din orașul P un cuvânt mobilizator, de trezire a lor față de adevărata bărbăție, dată fiind angrenarea lor slabă în a realiza cupluri armonioase și în a realiza continența, orașul P fiind lipsit de aportul spiritual substanțial pe care l-ar aduce angrenarea tantrică autentică a mai multor cupluri.


            Dragii mei bărbați firavi din P, (Mă refer la yoghini, pentru că, printre ceilalți, să știți, veți găsi bărbați autentici), să nu vă mire sau să vă supere modul Meu de adresare.

            E greu de găsit un alt oraș unde se face yoga și care să aibă un așa slab potențial masculin, mai bine zis un potențial bărbătesc așa de slab angrenat.

            Scumpii Mei copii, sunteți ca niște „muieri”, nici mai mult, nici mai puțin. Cei cu adevărat bărbați pot fi numărați pe mai puțin decât degetele de la o mână.

            Aveți grup de „vira”, faceți tapas-uri, dar sunteți total neconvingători.

            Voi credeți că bărbăția se măsoară după gură, sau după unele angrenări egotice, după cum bateți cu pumnii în piept că ce bărbați mai sunteți?!

            Ați cerut vreodată sincer părerea fetelor despre voi? Credeți voi că ele sunt mulțumite, împlinite? Numai Eu le mai scap din când în când să nu rămână însărcinate. Pentru că voi, nu numai că nu vă controlați bine, dar mai și justificați în fața lor și a voastră slăbiciunile voastre, având tupeul, dar și prostia, de a susține că așa e bine.

            Plăpânzilor! Vă dați voi oare seama ce faceți?

            Voi credeți că n-ați putea fi cu adevărat bărbați?? Nu știți voi că în ranița oricărui soldat se află un baston de mareșal?

            Dar voi vă complaceți, vă scăldați într-o ciorbă călduță.

            Cât credeți voi că vă vor mai suporta fetele? Sunt oare așa proaste, așa neștiutoare?!

            Aveți grijă, că veți rămâne fără ele! Și nu vă va fi ușor!

            Să nu uitați că voi știți ce să faceți, și n-ați făcut atâtea cursuri, atâtea lecții practice, ca să vă justificați slăbiciunile, găsind uneori argumente în cărți cu multe aspecte îndoielnice.

            Voi chiar sunteți surzi și orbi? N-aveți voi un maestru tantric, cum nu veți mai găsi niciunde pe această planetă?

            Îi puneți cumva la îndoială competența?

            Îl judecați uneori, comparându-l cu afirmațiile, încă o dată o spun, din unele cărți de artă amoroasă taoistă, sau cu unele aspecte greșite din cărțile lui Castaneda?

            Nu vi s-a atras oare atenția asupra acestor aspecte?

            Cât despre maestrul vostru spiritual, n-ați înțeles, din atâtea mesaje și, mai ales, din cel de ziua lui, că el reprezintă cea mai mare grație a Mea, prin trimiterea lui aici, să vă trezească?

            Dar, atenție, fără angrenarea voastră conștientă, nimic nu se poate face. Liberul vostru arbitru este suveran.

            Dezmorțiți-vă, cât mai e timp! Orgolioși, proști și slabi ce sunteți! Puneți-vă în valoare adevăratele valențe care stau adormite în voi!

            Ce bărbăție e aia fără iubire? Unde ați auzit voi că un adevărat vira nu manifestă, din toată ființa lui, iubire.

            Cum să realizați cupluri armonioase, tantrice, cum să vă angrenați în miraculosul procedeu de maithuna, când voi nu iubiți cu adevărat?

            Grea karmă mai au fetele voastre, dar o vor depăși și, dacă voi nu vă treziți, vor găsi iubiți în altă parte.

            Vreți probă de bărbăție? Vreți să știți dacă sunteți cu adevărat puternici?

            Vă spun Eu clar și răspicat ce să faceți:

            Țineți Rugăciunea de 24 de ore chiar 24 de ore, fără moțăieli, fără să mâncați și țineți-o sistematic la două săptămâni, fără să treacă mai mult de trei săptămâni, în cazuri neprevăzute de voi.

            Și participați și la binecuvântările de 24 de ore, la fiecare două săptămâni!

            Voi ar trebui să fiți inima, să angrenați și pe ceilalți, dar voi le ocoliți, de fapt Mă ocoliți pe Mine.

            Chiar nu vă dați seama ce faceți? Că asta este o probă de bărbăție, dar și de credință și iubire către Mine și de respect și umilință față de ceilalți, pentru că vă angrenați și pentru binele lor, nu numai pentru al vostru?

            Asta, da, karma yoga!

            Asta, da, tapas!

            Celelalte procedee, se vor încadra atunci armonios în programul vostru, fără sforțări și cu o eficiență de nebănuit.

            O bună parte din voi au ascultat mesajele Mele, dar efectul e anemic!

            E permis oare, într-un oraș ca al vostru, printre primele care au avut inițiativa organizării pe țară, la unison, a binecuvântărilor în ciclu de 24 de ore și a rugăciunii de 24 de ore din 4 în 4 săptămâni, să participe doar câțiva oameni, aceiași, făcând mari sacrificii, ca aceste ritualuri magice să nu fie întrerupte?

            V-ați gândit oare ce mult bine realizați prin aceste ritualuri?

            V-ați gândit că vă pregătiți, vouă și semenilor voștri, calea spre lumină?

            Dar v-ați gândit ce cădere spirituală ar reprezenta întreruperea acestor ritualuri? În special pentru voi, cei care le tratați cu ușurință, uneori neglijându-le pentru așa zisele „tapas-uri” ale voastre.

            Și influențele negative s-ar reflecta și asupra semenilor voștri, asupra orașului!

Nu știți că nu există stagnare pe calea spirituală? Aici, ori urci, ori cobori!

            Faceți jocul forțelor demoniace și satanice, și vă mai numiți membri ai unei organizații spirituale de marcă!

            Să știți că vă vorbesc așa, pentru că Eu vă consider bărbați, deși sunteți încă adormiți.

            Deci, vă vorbesc ca de la bărbat la bărbat. N-am motive să Mă port cu mănuși cu voi. Nici voi n-ați vrea și, oricum, nu meritați un alt tratament.

            Așa că luați măsuri!

            Susțin ca acest mesaj să fie citit și în fața fetelor, de față cu voi. Și asta, nu ca să vă fac de râs, ci ca să vă vedeți adevărata față și să luați măsuri.

            Vi se pare cam dură măsura, dar n-am de ales cu voi.

            Și mai e un motiv. Să știți că fetele sunt mai sensibile ca voi, vor intui multe dincolo de acest mesaj, inimile lor și inițiativa lor se vor trezi și vă vor sprijini direct, dar și subtil.

            Aveți, în P, adevărate comori de frumusețe, inimi adevărate, iar voi, prin comportarea voastră, practic le neglijați.

            Au și ele vina lor, pentru că n-au pus până acum piciorul în prag și să vă spună verde în față cine sunteți. Așa, schimbarea s-ar fi produs mai demult.

            Dar nici acum nu-i prea târziu, cu condiția să vă treziți acum!

            Este nevoie de voi, de aportul vostru conștient, de adevărata voastră valoare, în marile transformări care vin.

            Realizați voi oare ce transformare benefică s-ar genera în P și în țară, dacă aici ar fi zece cupluri tantrice?

            Și aici, subliniez, au și fetele o vină mare. Este vorba de adevărata angrenare afectivă, de iubire adevărată.

            Este oare așa de greu să iubiți cu adevărat și voi și fetele să lăsați de-o parte îngustimile mentale, egoismul, manifestările deplorabile de gelozie, posesivitate, atașamente?

            Vă este greu să vă deschideți inima cu adevărat?

            Dar v-am spus cum s-o faceți!

            Și aici, nici fetele nu-a mai breze.

            Parcă vă feriți de comuniunea directă cu Mine.

            Chiar nu vă e un pic rușine?

            Eu vă aștept la întâlnire, iar voi nu veniți!

            Chiar nu realizați pe ce lume trăiți?

            Nu vă dați seama de vremurile pe care le trăiți?

            Mai citiți o dată, de două ori, Mesajele Mele, Cuvântul Meu și veți pricepe, în sfârșit.

            Vă anunț, și aici, că am transmis un mesaj special prin Jean pentru sărbătorirea spirituală, la unison, a momentului Învierii.

            Dați-i mare atenție, pentru că va fi un moment de mare grație. Nu-l ratați și pe acesta, că nu veți mai prinde multe.

            Acum, Mă adresez de-o potrivă și fetelor și băieților.

            Nu vă faceți programe dulcege pentru această ocazie.

            Faceți ceea ce trebuie și este cu adevărat sfânt!

            Faceți-vă datoria față de voi, față de semenii voștri, față de neam, de țară, de planetă!

            Trăiți-vă din plin rostul pentru care ați venit acum, aici!

            Scuturați-vă inerția!

            Vă iubesc și vă aștept!