J 106. Sâmbătă, 21 Aprilie 2001,  ora 16:55

Te rog,  Doamne, răspunde la întrebările pe care ti le pun colegii mei din Iasi. ( IV )

Despre BASARABIA și BUCOVINA

(extras de mesaj).


            N., tu ai o misiune nobilă, de a transmite Cuvântul Meu fraților voștri români din Basarabia și nu numai lor, ci și fraților voștri ruși și de alte naționalități.

            Nu întâmplător ești instructor acolo. Trebuie să-i faci pe toți să simtă că nu sunt singuri, că toți sunteți copiii Mei, că vă iubesc pe toți în egală măsură, indiferent că sunteți români sau ruși.

            Cât privește ținutul sfânt al Basarabiei, să se șie că nu a fost niciodată dezlipit cu adevărat de țara mamă. A fost și este integrat subtil în Marea Românie și nimic și nimeni nu-l va putea dezlipi.

            Iar românii de acolo nu sunt nici ei cu adevărat separați de neamul cel mare al României, iar Grația Mea, manifestată din ce în ce mai mult pentru România și poporul român, se va extinde și asupra Basarabiei și a Bucovinei .

            Destinul de glorie al României și al neamului atât de încercat al românilor include și aceste ținuturi și oameni, mulți de o mare curățenie sufletească, capabili de o mare credință, îngenunchiați de o soartă cruntă, dar care i-a purificat și îi face demni să participe la marile transformări care vin și la împlinirea destinului glorios al României, țara Mea de suflet, inimă a viitoarei credințe planetare.

            Să știți că nu v-am uitat, dar suferințele voastre au fost necesare și, împreună cu tot neamul românesc, mai aveți de îndurat, veți mai suferi umilințe, dar veți ieși din ele - având credință și iubire către Mine - precum e cristalul.

            Dar ceea ce faceți acum nu este destul.

            Și ceea ce spun acum nu se referă numai la yoghini.

            Este necesară înțelegerea vremurilor pe care le trăiți, pentru a putea fi la înălțimea lor și pentru a fi capabili să acționați în vederea atenuării și chiar a eliminării multora dintre grelele purificări, necesare, care preced vremurile de lumină, raiul care se va înstăpâni pe Pământ.

            Și acest lucru trebuie transmis și fraților voștri ruși din Basarabia și de dincolo. Toți sunteți copiii Mei și este Voia Mea și Dorința Mea să-i faceți să afle și să acționeze.

            Treceți cu iubire și umilință peste tensiunile acumulate de veacuri, întreținute perfid de forțele întunericului. Voi sunteți egali în fața Mea și vă iubesc pe toți.

            Traduceți mesajele Mele și faceți-le să ajungă și la ei.

            Marea lor majoritate au suflete minunate, credința mocnește în ei, mulți sunt plini de smerenie și merită să afle cum să se salveze, pe ei și pe ai lor, în fața vremurilor care vin fără întârziere.

            Este cel mai bun lucru pe care-l puteți face pentru ei.

            Țineți și conferințe.

………………….

            Veți face mult, enorm de mult bine, iar Eu vă voi fi alături, vă voi proteja și vă voi susține.

Voi, cei de la yoga, trebuie să fiți în prima linie a trezirii neamului. Să știți că asta intră în misiunea voastră, chiar dacă nu vă dați acum seama și dacă încă nu vă amintiți pentru ce ați venit aici.

            Așa că, treziți-vă, și acum!

            Realizați binecuvântări în ciclu de 24 de ore, la fiecare 2 săptămâni, la unison cu cei din țară.

            Realizați și rugăciunea de 24 de ore, la unison, din 4 în 4 săptămâni și ori de câte ori puteți, de dorit, la fiecare două săptămâni.

            Veți crește astfel accelerat spiritual și veți genera, implicit, câmpul spiritual pentru trezirea fraților voștri, salvându-vă astfel pe voi și pe ei, oferindu-vă posibilitatea intrării în epoca de lumină, având marea grație de a fi martorii coborârii în glorie a lui Iisus și de a participa activ la marea translație.

            Fiți mândri și demni de destinul pe care-l aveți. Dar, faceți ce trebuie, pentru ceea ce ați venit aici și acum.

            Treziți-vă, cât mai e timp!

            Vă susțin, vă protejez și vă iubesc mult!