J 146. Duminică, 1 Iulie 2001, Pitești, ora 18:30

Doamne, Te rog mult, transmite Tu un mesaj pentru conferințele de la Chișinău și Iași.


            Conferințele vor fi un prilej real de întâlnire cu Mine.

            Mă veți percepe lângă fiecare dintre voi, în inimile voastre, dar și pretutindeni în sală.

            Să nu vă mirați, pentru că Eu voi acționa să Mă simțiți, să trăiți aceste momente ca pe cea mai mare sărbătoare. Și așa va fi!

            Chiar când aceste rânduri vă sunt citite, închideți ochii și veți fi cu Mine, veți simți vibrația nebănuită a inimii și lacrimi de fericire vă vor innobila fața.

            Întâlnirea cu Mine reprezintă un act de mare grație. Urmăriți să înțelegeți și să trăiți acest lucru.

            Sunteți copiii Mei frumoși, aleși pentru a trăi vremuri de excepție, de o măreție nemaiîntâlnită vreodată pe această planetă și în acest colț de univers, și aveți marea șansă de a fi în neamul cel mare și ales al românilor, care are misiunea planetară de a pregăti venirea în glorie a lui Iisus, de a participa la acest eveniment fără precedent în istoria planetei, de a trăi într-o epocă de lumină divină.

            Iar România Mare, țara din care faceți parte și voi cei din afara granițelor actuale, va deveni țara lui Iisus, centrul credinței planetare, țara de unde vor iradia zorii noii lumi, a raiului nemaiîntâlnit vreodată, modelul de urmat pentru toate neamurile planetei.

            Aveți o misiune sfântă, dar grea, dar ați venit aici pregătiți pentru ea.

            Voi trebuie să fiți cei care inițiază și răspâdesc în toată lumea, la frații voștri din celelalte țări, vestea despre apropiata Mare Translație a Pământului într-o epocă glorioasă, dar și atenționarea asupra Marii Purificări, a Marii Judecăți, necesară accesului într-o asemenea eră de lumină. Și, mai ales, să transmiteți, oferind și exemplul vostru personal, metodele de a traversa cu bine, fără suferințe, sau aproape de loc, aceste grele încercări necesare, repet. Și s-o faceți acum, că nu mai e timp! Amănunte vă sunt oferite în alte mesaje, transmise anterior.

            Despre destinul vostru al moldovenilor, al basarabenilor, al celor din Bucovina, veți afla din mesajul transmis mai demult.

            De asemenea, coștientizarea rolului României Mari și al celor ce trăiesc de veacuri pe aceste meleaguri, de orice nație, nu numai români, vă este ajutată de mesajul privind România Mare.

            Voi românii, în general, ați suferit mult, ați trecut prin multe încercări, v-ați purificat în mare parte sufletul, dar, pentru rolul vostru din aceste vremuri, este necesară o puternică angrenare a voastră, pentru a face față grelelor teste care vin neîntârziat. Și acest lucru este posibil să fie realizat fără suferință, dacă vă orientați ferm acum, cu credință, smerenie și iubire către Mine și dacă vă angrenați, voi și semenii voștri, în tehnicile miraculoase de comuniune cu Mine, tehnici revelate acum ca o mare grație, sprijin pentru a face față evenimentelor apropiate și pentru a vă oferi marea șansă a tuturor existențelor voastre, de a trăi în epoca de glorie divină, care se va înstăpâni pe Pământ, o dată cu venirea lui Iisus.

            Bucurați-vă că trăiți aceste vremuri nemaiîntâlnite vreodată, dar fiți și treji și acționați pentru a vă salva pe voi, pe semenii voștri, pentru a ajunge în raiul raiurilor, care va fi pe tot Pământul.

            Nu ratați așa o ocazie, unica de altfel. Faceți orice efort, orice sacrificiu, să ajungeți acolo, voi și ceilalți.

            Acționați așa cum v-am spus, iar răsplata va fi mult peste așteptări. Ora 16:52.