J 157. Duminică, 15 Iulie 2001, Pitești, ora 7:45

Doamne, Te rog, spune-ne ceva despre prof. Constantin Dogaru și cărțile sale.


            Prof. Constantin Dogaru este un spirit nobil, dar cărțile sale sunt influiențate de entități nu prea înalte. Din această cauză, în multe dintre ele Adevărul Divin este deformat, prezentat dogmatic.

            Deși unele cărți conțin informații pertinente despre vremurile ce vin, filtrarea informațiilor prin entitățile cu care este în legatură nu permite o perspectivă și o înțelegere corectă a evenimentelor ce vin.

            Nu are nici o prezentare clară a ierarhiilor și entităților angelice.

            În același timp, intervențiile lui personale în mesajele primite produc o și mai mare confuzie, uneori.

            Se constată, astfel, o slăvire a ortodoxiei, în raport cu alte religii, fără a evidenția faptul că, practic, în toate religiile cărțile sfinte nu mai conțin Adevărul, așa cum a fost transmis inițial, și nici nu observă rigiditatea învățăturilor bisericii, deși el vede influiențele nefaste ale unora dintre slujitorii bisericii.

            Cu tot respectul pentru efortul lui, pentru inima cu care-și scrie și editează cărțile, vă atrag atenția că ele nu reprezintă o sursă validă și pot conduce, pe cineva neavizat, pe un drum greșit, întocmai cum mulți preoți - deși sunt de bună credință - fac pe oameni să piardă drumul drept spre Mine.

            Datorită amestecului de revelații - și acestea nu din cea mai înaltă sursă - și a concepțiilor personale, impregnate de educația sa religioasă rigidă, cărțile sale fac mai mult rău decât bine, pentru că de multe ori un adevăr trunchiat sau parțial deformat produce mai mult rțu decât o minciună.

            Vouă, celor de la yoga, nu vă trebuie multe argumente, pentru ca, prin compararea cărților lui cu ceea ce deja știți bine de la cursuri și din mesajele Mele, vă lămuriți repede. Dar e de datoria voastră să atrageți atenția și altora, chiar și unora dintre cursanți, pentru că se pare ca la voi, la yoga, se găsesc întotdeauna prozeliți ai diferitelor curente deviate, gen Sahaja Yoga, Desanca și, acum, Constantin Dogaru.

            Deși tot ce face prof. Dogaru e cu bună intenție, nivelul său și lipsa sa de educație spirituală îl determină să producă și să răspândească informații cu multe deformări ale Adevărului Divin.

            Deși nu o face conștient, intenționat, reprezintă, pentru el, un mare păcat, pentru că îndepărtează oamenii de pe adevărata cale spre Mine și-i blochează să primească adevărata credință.

            Așa că, atenție!

                                                                       Ora 8:00