J 17. 30 Iulie 2000, 14:30

            Spune-mi, Doamne, ce este UMILINŢA?

            Umilinţa, înainte de toate, înseamnă credinţă şi respect. Să recunoşti Divinul în celălalt. Să pricepi că toţi sunteţi egali în faţa Mea.

            Umilinţa înseamnă înţelegerea naturii divine a fiecărui lucru, aspect manifestat.

Umilinţa nu înseamnă înjosire. Din contră, ea te înalţă şi-ţi dă forţă, pentru că te raportezi la natura esenţială.

            A nu fi umil, înseamnă a fi rupt de Dumnezeu.

            Umilinţa presupune înţelegerea profundă a raporturilor din manifestare şi a prezenţei divine peste tot.

            Fără umilinţă nu poţi merge prea departe, pentru că te rupi de izvor.

            Umilinţa înseamnă, în acelaşi timp, şi demnitate, pentru că-ţi recunoşti natura divină şi o recunoşti şi în ceilalţi.

            A nu fi umil marchează lipsa de credinţă, de forţă, egou exacerbat datorită ignoranţei, îndepărtării de Divin. Este o carenţă spirituală profundă.

            Fără umilinţă nu cunoşti adevărata fericire şi nici nu iubeşti cu adevărat, pentru că nu ai ce; aspectul fiinţa iubită nu are de fapt valoare în mintea ta, pentru că singura valoare, singura comoară sunt Eu. Înţelegeţi profund acest aspect şi veţi face un salt spiritual.

            Azi, cea mai mare parte a oamenilor nu ştiu ce este umilinţa, iar s-o practice nu se pune problema. Sunt orbiţi de lipsa de credinţă şi iubire adevărată. La ei, a te umili înseamnă constrângere, aplecare în faţa a ceva pe care de fapt nu-l recunosc în sufletul lor. E ceva înjositor şi pervers. Asta e sărăcie sufletească, sunt lipsiţi de bucuria apartenenţei la întreg, la tot ce poate fi mai sublim, mai înălţător.

            Iubirea şi credinţa implică umilinţa şi invers. Nu le poţi separa cu adevărat. Implică şi încredere în sine, pentru că altfel n-ai forţă, susţinere, fără conştientizarea şi raportarea la Divin. Toate sunt legate şi sunt căile care duc la trezire. Ca să urci, trebuie să te dăruieşti, ca să fii luat în braţe trebuie să te abandonezi şi asta n-o faci fără încredere, umilinţă, iubire. Numai aşa ai putere şi creşti.

            A fi umil înseamnă a avea discernământul valorii, a recunoaşte ce este cu adevărat esenţial.            Este bucuria de a-L descoperi şi recunoaşte pe Dumnezeu.

            Ce rost au orgoliile, când toate sunt inspirate şi vin de la Mine? În lumea în care prostia domneşte, umilinţa e o floare rară. De aceea şi atâtea aberaţii religioase, secte pline de orgolii, vanitate, ură, aşa-zise deţinătoare ale adevărului absolut. De aceea atâtea crime, chiar în sânul religiilor, de aceea războaiele inter-etnice, de acolo ura întreţinută perfid între naţiuni, naţionalităţi. De aici intoleranţa de orice natură.

            Vă comportaţi ca nişte copii proşti şi orbi, unelte oarbe ale forţelor întunericului. Descoperiţi credinţa, umilinţa, iubirea şi veţi ajunge în braţele Mele. Lucrurile mari, sfinte, sunt simple. Deschideţi doar ochii şi inima. Sunteţi aşa de neputincioşi fără ele, fără umilinţă, fără credinţă, fără iubire, fără încredere în voi, fără încredere în Mine.

            Înţelegeţi asta şi totul vă va aparţine şi veţi fi cu adevărat fericiţi, că Mă veţi găsi pe Mine.