J 238. Duminică 21 Aprilie 2002, Pitești, ora 3:50

            PROBLEME LA TIPOGRAFIA „GANESHA”

 

            Doamne, Te rog, răspunde, dacă se poate, la întrebările colegilor de la tipografia „Ganesha”:

            „Doamne-Dmnezeule, Te implorăm cu umilință să ne spui de ce tipografia „Ganesha” se confruntă cu atâtea dificultăți. Chiar dacă s-a muncit mult, nu am obținut rezultate benefice, durabile, stabile în plan financiar.

            Te implorăm, vorbește-ne despre karma noastră, a celor de la tipografie.

            Ce să facem ca să reușim în integrarea noastră și în plan material și în plan spiritual?”


            Tipografia „Ganesha” se confruntă cu dificultăți, atât din lipsă de comenzi din alte domenii, cât și din cauza dotării tehnice, care nu este la nivelul unor tipografii similare. La acestea concură și o organizare neoptimizată a activității, lipsa de sincronizare a unor etape în prelucrarea unor comenzi și nesincronizarea chiar în lansarea comenzilor.

            Toate acestea determină ca, deși se muncește, rezultatele să nu fie pe măsura efortului.

            Fiți mai atenți cu toții la fluxul întregii activități, la comenzile care vin, la corelarea termenelor, și lucrurile se vor schimba. Dar urmăriți să găsiți soluții și pentru celelalte aspecte menționate.

            Cât privește karma celor care lucrează în aceste condiții, este clar că au ceva de învățat de aici, atât pentru a pune ordine în activitatea tipografiei, dar, mai ales, pentru a pune ordine în viața lor. Neajunsurile menționate pentru slaba eficiență a tipografiei se reflectă cumva și în viața fiecăruia dintre voi, cei care lucrați aici.

            Fiți mai atenți la ceea ce faceți, la cum faceți și, mai ales, atunci când faceți ceva, fiți conștienți de voi înșivă care faceți și, în plus, treziți și conștiința, aproape permanent, că nu voi acționați de fapt, ci doar sunteți canalele Mele. Un asemenea mod de abordare a acțiunilor voastre, inclusiv cele spirituale, vă va transforma viața simțitor, vă va face să percepeți orice activitate ca fiind spirituală, ca făcând parte din calea voastră spre Mine, vă va accelera progresul spre Mine, vă va face, implicit, să vă depășiți karma actuală și asta, mentalizând adecvat, vă va conduce și la o integrare a planului material cu cel spiritual. Doar știți că totul vine de la Mine, iar resursele Mele sunt nelimitate. Doar trebuie să știți să le apelați cum trebuie. Și, referitor la acest aspect, la curs ați învățat destule metode. Doar aplicați-le! Iar dacă nu ea vă reușește, analizați-vă lucid, cu atenție, pas cu pas, acțiunile și veți descoperi unde greșiți, sau, dacă această autoanaliză nu merge încă prea bine, apelați la Grația Mea, manifestată prin maestrul vostru.

            Oricum, ceea ce se petrece acum cu voi este, pentru fiecare în parte, cel mai bun procedeu pentru a vă accelera evoluția spirituală, pentru a vă netezi calea spre Mine. Acum, că o știți, considerați ca atare experiența cu tipografia „Ganesha” și folosiți-o eficient. Fiți doar atenți, lucizi, așa cum v-am spus mai înainte.

            Succes! Vă veți descurca! Soluția e în mâna voastră, iar sprijinul Meu vă stă la dispoziție oricând. Doar să-l apelați!

Ora 4:13