J 27. Vineri, 25 August 2000, Costinești

Să țin CONFERINȚE despre încredere în sine, umilință, iubire?


            Să expui cuvintele Mele și să vorbești și tu, că Eu voi vorbi prin tine. Această triplă legătură cu Mine trebuie bine înțeleasă, altfel bateți pasul pe loc. Înțeleasă și aplicată. Aveți șansa de a deschide inimile oamenilor spre Mine, acum, în ultimul ceas. Nu așteptați, că ei așteaptă, chiar dacă nu-și dau seama. Prin ei și cu ei ajungeți la Mine, pe cel mai scurt drum.

            Vei fi convingător, vei avea succes. Eu voi fi alături de tine și în tine. Oamenii se vor trezi. Dar fă-o la timp. Nu mai este răgaz. Vei reuși, spre bucuria Mea. Te vor căuta oamenii. Dăruiește-le iubire și învățătura Mea, indică-le calea spre Mine, spune-le cum să se salveze pe ei, pe ai lor, pășind într-o epocă de aur, de înflorire spirituală.

            Nu există țel mai nobil pentru tine și ei. E drumul cel mai drept spre Mine, dar și datoria sfântă de a-l arăta celorlalți.

            Îndrăzniți pe cale. Acolo vă aștept Eu, vă ghidez, vă susțin. Aveți curaj.

            Vei găsi preoți să te asculte și vei vorbi și în biserici. Oamenii se vor trezi spre Mine.

            Ai curaj și fă ce trebuie să faci. Nu ești singur. Mă ai alături.