J 281. Sâmbătă 2 Noiembrie 2002, Pitești, ora 0:00

ACȚIUNEA TERORISTĂ DIN MOSCOVA

Doamne, Te rugăm, ce ne poți spune despre acțiunea teroristă din Moscova și despre semnificația internațională a celor petrecute acolo?


            E trist ce s-a petrecut acolo, dar, vă amintesc, nimic nu are loc fără a fi necesar, fără să se conformeze Voinței Mele.

            Cei care au trecut dincolo, în urma acestor evenimente, și-au compensat o parte din karma personală și li se oferă, din astral, șansa continuării mai eficiente a evoluției spirituale, astfel că, în funcție de angrenarea lor conștientă, să poată obține accesul în Epoca de Lumină, care-și va revărsa zorii și asupra zonelor astrale.

            Cât privește terorismul, modul de a acționa al unor asemenea grupări este indus de disperarea unor națiuni întregi, la rândul lor terorizate - la nivel de țară - de cei care se consideră stăpânii de drept ai planetei.

            În spatele acțiunilor marilor puteri sunt interese josnice de cotropire, de acaparare a bogățiilor din zona respectivă - în cazul țărilor arabe, al Irakului, precum și al Ceceniei, este vorba de țiței, în principal.

            Pentru o țară cu intenții cu adevărat benefice, așa cum se declară și Rusia, acțiunea naturală, ca răspuns al capturării ostaticilor, ar fi fost retragerea trupelor din Cecenia, unde se practică un adevărat măcel, o adevărată teroare.

            Dar, pentru marile puteri, viețile oamenilor nu contează, nici acolo unde atacă și distrug, și nici în propria țară.

            Numai că ceea ce pregătesc atât americanii în Irak și în zona arabă, precum și rușii în Cecenia, se va întoarce ca un bumerang împotriva lor. Nici nu bănuiesc ei ce mijloace de apărare pot folosi cei disperați, fără nici o șansă și pentru care viața oricum nu mai contează. Vor fi loviți în interior, iar propriile lor națiuni se vor întoarce contra lor și asta va marca începutul sfârșitului dominației francmasonice pe planetă.

            Cu cât vor acționa mai dur asupra altor nații, popoare, cu atât riposta va veni mai crunt și va liniști, în sfârșit, atmosfera planetară, pregătindu-se condițiile pentru trecerea spre Epoca de Lumină, practic fără suferință.

            Nu vă lăsați amăgiți de propaganda luptei contra terorismului mondial. Asta e praful pe care vi-l aruncă în ochi, pentru a justifica orice acțiuni de cotropire, în orice parte a lumii.

            Au într-adevăr arme teribile și forță militară de temut, dar ei uită că sunt simpli pioni ai unui joc divin, care, în actualele circumstanțe, se orientează pentru realizarea Marii Translații, practic fără suferință, pentru că oricum pierderile limitate generate de asemenea conflicte erau o necesitate, cei căzuți victime, sau în suferințe nu mai aveau timpul și nici forța de a se purifica pe altă cale. Deci, pentru ei este o mare grație, oferindu-li-se și lor șansa pătrunderii în Epoca de Lumină.

            Altfel, dacă prezicerile Apocalipsei s-ar adeveri, atunci cei pierduți în cataclisme, războaie, epidemii - chiar în perioada de trecere spre înalt - n-ar mai avea timp să revină spiritual și ar pierde  o șansă uriașă de evoluție, pe când, așa cum v-am explicat, în puținul răgaz până la Marele Eveniment, mai au totuși o șansă, și nu tocmai neglijabilă.

            Oricum, evenimentele decurg conform Planului Meu, iar balanța planetară este deja înclinată definitiv spre partea binelui și, chiar dacă vor mai fi oscilații, nu o vor mai putea trece spre rău.

            Trebuie menționat însă că această perioadă tulbure la nivel internațional poate fi limpezită cu mult mai puțină suferință, dacă acțiunile spirituale planetare - voi fiind inițiatorii lor - se intensifică. Asta e de fapt menirea voastră. Asumați-o conștient și continuați cu mai multă inimă și convingere eforturile de elevare spirituală la nivelul țării și planetei.

            Veți reuși să faceți mult bine și asta se va reflecta asupra voastră, netezindu-vă cale spre Mine. Aveți o mare, mare șansă. Folosiți-o, mai ales că Eu doar aștept să fiu chemat să vă susțin.

            Succes!

                                                                                  Ora 0:30