J 322. Vineri 21 Februarie 2003, Pitești, ora 21:25

CERE ȘI ȚI SE VA DA

Doamne, Te rog, vorbește-ne despre rostirea „CERE ȘI ȚI SE VA DA” și despre importanța și semnificația actului sfânt de a te ruga.


            Rugăciunea, cererea adresată din inimă Mie semnifică deschiderea unui canal de comunicare cu Mine, stabilirea unei rezonanțe înalte care vă poate deschide calea spre Mine, vă poate duce la Mine.

            A cere reprezintă un act de maturitate spirituală, pentru că implică în primul rând un act de credință - pentru că nu cereți în van, cuiva inexistent -, dar dovediți și o înțelegere și manifestare a umilinței, a faptului că realizați esența voastră divină, Îl recunoașteți pe Creator, Îl respectați, aveți încredere în iubirea și bunătatea Lui și, în plus, vă manifestați și liberul vostru arbitru și discernământul, pentru că voi nu așteptați ca totul să vă vină pe tavă, la momentul potrivit, de la Mine, ci vă implicați ca ființe libere - așa cum Eu v-am creat - în trasarea destinului vostru și-Mi cereți ceea ce voi considerați necesar, la nivelul vostru spiritual. Iar Eu, apreciind comportarea și manifestarea voastră, vă împlinesc orice dorință, cerere benefică, care se armonizează și integrează în evoluția voastră către Mine.

            Asta și aștept de la voi, să vă manifestați și să-Mi solicitați ajutorul, grația.

            Rugăciunea este un act de credință, dar și de dovedire a iubirii și umilinței, de probare a înălțării voastre spirituale.

            Tot ce trebuie să faceți este să cereți, să vă rugați din inimă, din toată ființa voastră. Ruga voastră să țâșnească către Mine, încărcată de iubirea și respectul vostru, de credința voastră, și atunci veți constata răspunsul Meu chiar în timpul rugăciunii.

            A nu înțelege necesitatea rugăciunii, chiar a celei zilnice, de dimineața și seara - Mă refer la „Tatăl Nostru” - dovedește mult orgoliu, limitare mentală, chiar dacă voi în rest faceți tehnici spirituale, meditații, și chiar dacă aveți trăiri înalte. Înțelegeți, chiar și atunci și mai ales când aveți proba eforturilor voastre, că este necesară cererea voastră, rugăciunea voastră, pentru că veți arăta că starea de umilință însoțește și înnobilează actul vostru spiritual, și înțelegeți că Eu Mă manifest prin voi și prin toți semenii voștri și că nu e nici o rușine, nici o înjosire să vă adresați Mie din inimă.

            E un test de înțelepciune, țineți minte asta! E și testul adevărat de credință, care constituie proba voastră cea mai grea pentru a avea acces în noua lume spirituală.

            V-am spus că în această perioadă Eu vă îndeplinesc orice dorință benefică, elevată, cu o singură condiție: să-Mi cereți, și - aici repet - acest act sacru implică cu necesitate să credeți cu adevărat în Mine, să probați starea de umilință și să Mă iubiți.

            Sunteți copiii Mei dragi, dar înțelegeți la nivelul profund, esențial, că toți sunteți creaturi libere, egale în fața Mea, că aveți toate condițiile - mai ales în această perioadă de grea încercare, dar încărcată de un viitor apropiat plin de glorie și grație sfântă - să urcați la Mine, să realizați un salt gigantic, la care, în alte locuri și vremuri, nici n-ați putea visa. Și, încă o dată, subliniez, toți aveți această mare ocazie, toți sunteți dotați să faceți Marele Salt spre Mine. Este însă necesar să înțelegeți că nu sunteți cu nimic mai presus de aproapele vostru, chiar dacă el trece prin încercări mai grele, chiar dacă se trezește mai greu spre Mine. E doar un aspect temporar, și trebuie să-l respectați și să vă manifestați, pe lângă umilință, și iubirea și să-l ajutați, pentru că ceea ce dați se întoarce înmulțit la voi.

            Nu ezitați să vă oferiți ajutorul din inimă, cu iubire și, mai ales, nu judecați și nu condamnați pe alții. Ei au drumul lor și numai Eu sunt în măsură să vă judec pe fiecare în parte.

            Iubiți-i și ajutați-i! Sunt frații voștri buni, iar purtarea voastră față de ceilalți reprezintă un mare test pentru voi, pentru că, de fapt, voi față de Mine vă manifestați iubirea și respectul iubindu-i și respectându-i și ajutându-i.

            E o perioadă foarte încărcată, plină de încercări grele, de lichidare a datoriilor karmice, perioadă însă încărcată și de o grație fără seamăn.

            Folosiți șansa, fiți oameni, fiți Copiii Mei și cereți-Mi sprijinul, invocați chiar și prezența Mea în acțiunile voastre, în tot ce întreprindeți, rugați-vă din inimă, lăsând iubirea voastră să țâșnească spre înalt, dar și spre tot ce Eu am creat.

            Rugați-vă, cereți-Mi, iar Eu voi fi cu voi tot timpul.

            Rugăciunea e rezonanța voastră - pliată pe iubire - cea mai directă cu Mine.

            Iar dacă veți practica ruga continuă, neîntreruptă către Mine timp de 24 de ore, veți înțelege totul și ajutorul Meu către voi se va manifesta plenar. Voi fi cu voi. E marele miracol al acestor vremuri de transformări spirituale și de salt spre Mine, așa cum n-au mai fost.

            Vă aștept în Marea Mea Iubire!

Ora 22:00