J 348. Vineri 18 Iulie 2003, Piteşti, ora 22:00

ROLUL ŞI SEMNIFICAŢIA SPIRITUALĂ A TABEREI DE LA MARE - COSTINEŞTI 2003

            Doamne, Te rog, spune-ne despre apropiata vacanţă spirituală de la mare. Ce ne va aduce şi ce să facem pentru a beneficia din plin de această perioadă de mare graţie?


            Tabăra spirituală de la mare va aduce o împlinire a năzuinţelor voastre de a vindeca şi înnobila şi înălţa sufletul neamului, rezultatele Marii Spirale fiind aprofundate, cristalizate prin tot ceea ce veţi face în tabără.

            Vacanţa voastră vă va oferi, fiecăruia dintre voi, daruri de mare graţie. Fiecare zi vă va aduce câte o iniţiere subtilă, obţinută, pentru fiecare în parte, nu numai în acţiunile comune, la unison, sau la meditaţii, ci chiar în viaţa voastră curentă, care-şi va pierde tenta de „obişnuită”.

            A venit momentul să treceţi un mare prag, voi, dar şi semenii voştri, care vor simţi din plin, tainic în fiinţa lor, efectele puternice de purificare, de înălţare spirituală, dar şi de ardere accelerată a karmei, fără ca prin aceasta să apară o accentuare a suferinţei. Câmpul spiritual generat de voi va constitui un mare ajutor - şi pentru voi, şi pentru ceilalţi semeni ai voştri - pentru transmutarea şi sublimarea armonioasă a energiei grelelor rezonanţe ale epocii pe care o trăiţi.

            Efectele generate de Spirala Neamului, care nu vor întârzia să se facă simţite, prin transformări şi mutaţii în toate straturile sociale, în orientarea şi conducerea politică, chiar, vor pune bazele orientării spre o viaţă mai curată, mai demnă în societate. Toate aceste purificări ale neamului implică şi unele suferinţe, care vor fi atenuate de angrenările voastre la unison, în tabără.

            Veţi reuşi acolo, prin sporirea acumulărilor spirituale de până acum, să treceţi un prag care va implica zdruncinarea inerţiei sociale, va face ca masele să conştientizeze mizeria în care sunt ţinute cu intenţie, să le facă să acţioneze, iar pe conducători să-i facă conştienţi de faptul că au rămas descoperiţi în văzul lumii, că nu se mai pot ascunde, că nu mai pot amăgi pe nimeni, şi asta-i va face pe mulţi dintre ei să se întoarcă cu faţa spre oameni, să-şi schimbe orientarea şi să acţioneze spre binele neamului şi al ţării. Evenimentele vor decurge în aşa fel, încât chiar şi acţiunile rău intenţionate contra ţării şi neamului vor lua neaşteptat o turnură benefică, spre surprinderea celor care le iniţiază.

            Câmpul vostru spiritual, purificările inerente care apar şi vor apărea vor induce în masă o mai clară orientare şi deschidere spre Mine şi - spre surprinderea voastră despre ceea ce afirm acum - până şi biserica - în mare parte aservită celor care numai binele nu-l vor ţării - se va cutremura şi se va alătura curentului general de credinţă, de înălţare spirituală şi-şi va recăpăta rolul pe care ar trebui să-l aibă în aceste grele ceasuri de cumpănă. Aşa va fi, în loc să tragă în sus biserica pe oameni, va fi invers, dar, o dată ce atmosfera de credinţă şi încredere va începe să se înstăpânească pretutindeni, toţi veţi fi uniţi, umăr la umăr.

            Fiţi conştienţi că voi puneţi umărul la umplerea paharului, că în curând va începe să se reverse pretutindeni iubirea şi credinţa, că se vor trezi masele, prin trezirea sufletului acestui mare şi nobil neam al românilor. Şi toate acestea vor zdruncina din temelii tot răul care vi se pregăteşte şi cutremurătura de aici se va propaga în lume şi barierele puse de rău în drumul spre Mine vor cădea una câte una.

            Veţi asista la o deconspirare la nivel global a celor care uneltesc răul planetei şi care - cred ei - sunt pe punctul de a îngenunchea omenirea şi a o face să joace după bunul lor plac. Asta va conduce la o trezire în avalanşă a conştiinţei maselor, la orientarea lor spre Mine, la creşterea încrederii în forţele lor şi, din acest moment, nimic nu va mai reuşi răului. Va urma o degringoladă, în urma căreia vor începe să apară zori, semne prevestitoare ale unei epoci măreţe, generaţia voastră fiind martora unor uluitoare transformări la nivelul oamenilor, al ţării, al planetei, Îl veţi primi pe Iisus, veţi păşi într-o  lume a păcii, armoniei, iubirii. Fericiţilor!

 Ora 22:30