J 57. Duminică, 28 Ianuarie 2001

Spune-mi, Doamne, ceva pentru copiii Tăi din Tg. Mureș, să le transmit la conferință.


            Transmite-le întreaga Mea iubire. Sunt oameni minunați și, cu mai multă credință, vor înfăptui miracole. Nici nu-și dau seama ce forță reprezintă. Vor avea cu adevărat un cuvânt de spus în determinarea benefică a vremurilor ce vin.

            Vor constitui un model de iubire și frăție. Nu vor mai fi români și maghiari, vor fi frați adevărați.

            Să urmărească să vadă sublimul, divinul, tot ce este pur și sfânt în ceilalți.  Asta-i va ajuta și impulsiona mult, pentru că-și vor educa credința, umilința și adevărata iubire. Vor reuși să Mă vadă în tot și toate, în întreaga creație.

            Să nu mai faceți diferențe de religie, de limbă, de naționalitate, de obiceiuri. E mult mai util să învățați unii de la alții, că fiecare aveți ce dărui, doar de asta vi le-am dat! Să nu aveți rețineri, e doar grija Mea să primiți. Dar dăruiți și faceți-o și din tot sufletul vostru. Veți înnobila și sfinți tot ce faceți. Veți genera bunătate, înțelegere, pace, armonie, iubire. Veți semăna fericire la tot pasul și asta se va reflecta însutit, de la Mine, asupra voastră. Doar toți sunteți copiii Mei. Vă iubesc în aceeași măsură și aștept să vă orientați cu întreaga voastră ființă către Mine și, mai ales, să ajutați și pe frații voștri, pe semenii voștri aflați în ignoranță, în suferință, mulți înglodați în aspecte materiale, s-o facă. Mulți dintre cei care par deja pierduți, vor recunoaște Cuvântul, Mesajul Meu în voi și vi se vor alătura.

            Nu ezitați să traduceți Cuvântul Meu, Mesajele Mele nu numai în maghiară, dar și pentru alții. Veți simți direct sprijinul, susținerea și inspirația Mea. Veți trăi, făcând asta, adevărate clipe de fericire, de comuniune cu Mine. Veți recunoaște singuri că din condeiul vostru apare clar Cuvântul Meu, așa cum voi n-ați fi putut s-o faceți în alte condiții.

            Toți trebuie să afle și, prin exemplul vostru, să creadă, să înțeleagă ce este cu adevărat umilința și adevărata iubire către Mine. Și învățați-i și cum s-o facă. Nu v-am transmis Arta Binecuvântării și marele secret al Rugăciunii de 24 de ore doar pentru voi. Învățați-i să facă și Consacrări. Știți așa de multe, reprezentând viață pentru semenii voștri. Restul tehnicilor, aplicați-le voi, să fiți mai eficienți în misiunea voastră de trezire a semenilor voștri.

            Să știți că n-ați venit, aici și acum, degeaba. Cu adevărat, aveți o misiune nobilă, sfântă. Trăiți o mare grație că sunteți aici, în aceste momente care vor determina cel mai mare salt spiritual în viața planetei și a sistemului solar, cu reverberații la scara întregului Univers.

            Veți fi martori și, v-o spun, nu e puțin lucru, unui act de armonizare sublimă a întregii Mele Creații. Alinierea Pământului cu ființele sale în suferință -doar pentru încă un mic răstimp - la gama de frecvențe elevate ale Universului va reprezenta nu numai o mare sărbătoare planetară, ci un eveniment fericit, așteptat la scara sistemului solar, cat și a întregii manifestări. Amintiți-vă ce a spus Iisus acum 2000 de ani despre înapoierea spirituală a planetei. Gândiți-vă că și Grieg a denumit Pământul drept planetă a repetenților, pe scara evoluției.

            Nici nu realizați ce momente trăiți și veți trăi. Ați făcut eforturi deosebite să ajungeți aici, ați beneficiat pentru asta de o imensă Grație și ați meritat-o, dar în condițiile grele, stresante de pe Pământ reușiți cu greu să vă reamintiți rostul vostru. Acum l-ați aflat clar de la Mine. Și ceea ce spun nu se referă doar la cei din Tg. Mureș.

            Este doar necesar un impuls să vă treziți și să faceți ce trebuie. Și să știți că l-ați primit acum, când aceste cuvinte ajung la voi.

            Mobilizați-vă fără întârziere. Fiți alături cu toții și maghiari și români. Nu există decât o cale spre Mine: IUBIREA scrisă cu majuscule.

            Veți deveni un model pentru întreaga țara și, să nu vă mire, pentru întreaga planetă.

            Alăturați-vă fraților, colegilor voștri din alte orașe din țara, care fac eforturi de amplificare a câmpului benefic spiritual.

            Practicați, pentru asta, binecuvântări în ciclu de 24 de ore și rugăciunea de 24 ore, la unison. Cum s-o faceți, am transmis deja prin Jean. O s-o aflați acum.

            De asemenea, nu neglijați nici un alt procedeu de sporire a eficienței eforturilor voastre. Realizarea unei piramide aici la voi, în mijlocul țării și al Europei, pentru  că România nu e o țară de granița a continentului, va determina schimbări spirituale, adevărate mutații la nivelul orașului, țării și planetei.

            Mulți dintre voi aveți frați, rude, prieteni peste graniță. Nu-i neglijați. Sunt frații voștri. Faceți-i să afle Cuvântul Meu și, mai ales, cum să acționeze. Și faceți-o repede, pentru că nu mai este timp. Acum e momentul.

            Rețineți - o repet practic în fiecare mesaj - nu veți ajunge singuri la Mine, ci cu frații voștri. E greu, dar merită și puteți s-o faceți. Aveți acum ceva cu adevărat pe măsura voastră. Fiți mândri, demni, curajoși, plini de iubire și acționați, pentru că știți cum.

            A ezita în aceste momente care preced marele eveniment al coborârii în glorie a lui Iisus, eveniment cu răsunet la nivelul întregii Mele Creații, ar însemna să dați dovadă de o imensă prostie și de lașitate.

            Dar veți face ceea ce trebuie, vă veți onora rolul în marile transformări, veți împlini glorios destinul vostru, veți ajunge cu adevărat la Mine.

            Nu considerați doar vorbe mari ceea ce vă spun acum. Voi trăiți cea mai mare șansă, grație, pe care și-ar dori-o oricine din întregul Univers. Dacă nu puteți crede încă, imaginați-vă măcar pentru o clipă că așa este. Veți înțelege ce vremuri trăiți și că merită să faceți totul pentru a fi la înălțimea sarcinii pe care v-ați asumat-o conștient, deși încă nu vă reamintiți.

            Aștept mult de la voi.

            Voi, cei de la Tg.Mureș, veți deveni curând un puternic nucleu spiritual, polarizând semenii voștri de pretutindeni, spre credință și iubire către Mine.

            Nu v-o spun doar ca să vă impulsionez. Eu știu că va fi așa și vă susțin. Dar este necesară trezirea voastră acum. Nici nu vreau să vă spun ce ar pierde cei care, din comoditate, inerție, orgolii, din conjunctura unei vieți îndestulate material, ar neglija s-o facă. Veți pricepe din alte mesaje și veți hotărî. Totul e în mâna voastră, arbitrul vostru este suveran, aveți libertatea alegerii, dar nu faceți greșeala de a călca în picioare ce e sfânt.

            Veți face ce trebuie. Veți reuși cu siguranță. Vă susțin și vă iubesc.

            Nu uitați că tot ce faceți, vouă vă faceți și, implicit, Mie îmi faceți.

            Ne vom întâlni în epoca de lumină divină care se va înstăpâni pe întreaga planetă. Veți fi cu adevărat fericiți.