J 92. Sâmbătă, 7 Aprilie 2001,  Pitești, ora 13:35

            Doamne, Te rog, spune-ne Tu ceva cu ocazia ÎNVIERII


            ÎNVIEREA este sărbătoarea Mea de suflet.

            Este momentul revărsării Grației Mele asupra acestei planete, asupra sufletelor voastre, atât de încercate.

            Reprezintă simbolul trezirii voastre spirituale și înălțării voastre la Mine, pentru că, să știți, deși Pământul este considerat o planetă a „repetenților” evoluției spirituale, voi, cei de aici, ați trecut prin încercări foarte grele și ceea ce vine nu va fi deloc ușor, dar aveți șansa pe care multe ființe din alte lumi, mai înalte ca plan de vibrație, și-ar dori-o.

            Voi puteți, dacă vreți și vă mobilizați, să străpungeți toate pragurile spre Mine, lucru foarte greu pentru ceilalți.

            Așa că Învierea lui Iisus a prefigurat și anunțat această mare trezire a voastră.

            Sunteți copii Mei și ați suferit prea mult. De aceea, vă chem și vă ofer șansa și toate mijloacele, să veniți la Mine direct, fără a mai trece printr-o mulțime de lumi intermediare, fie ele chiar paradisuri.

            Nu prea vă dați seama ce trăiți, dar mulți alții s-ar dori în locul vostru. De altfel, mulți sunt încarnați printre voi, luând în piept toate greutățile și încercările grele manifestate pe Pământ, tocmai pentru a ajunge la Mine. Din păcate, nu toți cei care și-au dorit această împlinire, pe această cale, au avut acces la această Mare Grație.

            V-o spun, ca să înțelegeți că trăiți vremuri mari, unice în felul lor, la scara întregului Univers.

            Bucurați-vă din toată inima, din toată ființa voastră de ceea ce trăiți.

            Dacă înțelegeți asta, atunci încercările prin care treceți și veți trece vor deveni floare la ureche, pentru că ați înțeles că sunt cu voi și vă susțin, pentru că o asemenea înțelegere vă redă credința în toată dimensiunea ei și, o dată cu ea, se vor amplifica în voi și smerenia și iubirea. Și toate vă duc la Mine, vă dau forța să faceți față vremurilor ce vin și să-i ajutați și pe frații voștri s-o facă.

            De fapt, voi veți fi aceia care veți trăi adevărata Înviere. Iar Iisus va fi cu voi și a fost permanent. Doar să vă gândiți la El și veți simți sprijinul Lui. Iar Eu sunt cu voi permanent, mai mult ca oricând. Doar să-mi cereți ajutorul. Și v-am învățat cum s-o faceți.

            Fiți cu adevărat copiii Mei. Treziți-vă spre Marea Grație care vi se oferă. Nu mai ezitați nici măcar o clipă. Vă așteaptă fericirea veșnică.

            Gata cu lamentările, cu inerția! Aveți tot ce vă trebuie să fiți pe măsura marilor evenimente, ale marilor transformări ce vin. Întregul Univers e cu ochii pe voi. Așa că, nu Mă faceți de râs. Știu că puteți să faceți ce trebuie.

            Aceste cuvinte au încărcătura spirituală pentru a vă trezi, a vă zdruncina din cleiul în care vă zbateți.

            Ce vreți? Chiar totul pe gratis nu se poate. E rândul vostru să acționați. Altfel, Eu aș încălca liberul vostru arbitru și ați deveni, din ființe cu Sine, obiecte fără valoare, roboți.

            Bucurați-vă în acest an de momentul Învierii, trăindu-l în adâncul ființei voastre, ca pe propria voastră înviere, pentru că, dacă credeți cu toată ființa acest lucru, dacă îl trăiți, ca și cum ați fi înviat deja, atunci totul se va împlini.

            V-am mai spus-o: când doriți ceva, considerați că deja aveți.

            În acest moment, Grația Mea se va manifesta mai mult ca oricând. Doar, primiți-o în toată ființa voastră.

            Considerați Paștele, Învierea, ca pe cea mai mare sărbătoare a voastră, pentru că, începând cu acest moment, cu acest an, trezirea voastră, „învierea” voastră intră în linie dreaptă.

            Să ții miercuri o conferință în Pitești, cu acest mesaj, și să transmiți și în București, precum și altor colegi, acest mesaj.

            Iar de acum încolo, învierea voastră va avea loc zilnic. Doar s-o trăiți, s-o conștientizați!

            Într-un fel, Învierea din acest an anunță și prefigurează zorii luminii divine care se va înstăpâni pe Pământ.

            Dacă voi ați hotărât să faceți binecuvântări în noaptea de Înviere, faceți-le, pentru că Eu și Fiul Meu vom fi cu voi și veți trăi momente de adevărată înălțare spirituală.

            Nu întâmplător seria acestui ciclu de binecuvântări de 24 de ore a început în noaptea de Crăciun și acum se realizează în noaptea de Înviere.

            Conștientizați acest lucru și transmiteți asta și celorlalți, mobilizați-i să fie alături de voi.

            În timpul Învierii, faceți meditația inițiată de Grieg, chiar acolo, la locul binecuvîntării, iar înainte și după, binecuvântați-L pe Iisus câte o jumătate de oră.

            Veți trăi clipe de mare fericire și veți anticipa vremurile glorioase ce vin. Veți intui clar menirea voastră spirituală și trezirea voastră și a fraților voștri spre Mine.

            Nu scăpați un asemenea moment. M-aș bucura mult să vă știu pe toți alături în acestă noapte de glorie.

            Iar rezultatele unui asemenea efort vor fi pe măsura angrenării voastre.

            Ați putea schimba, doar într-o noapte, enorm de multe în bine, pentru voi, pentru semenii voștri, pentru țară și pentru planetă.

            Efectul de angrenare la unison, de „laser” spiritual, în asemenea conjunctură, va fi de neimaginat. Cu o singură condiție: să fiți alături în trup și suflet.

            Lăsați vizitele, cozonacii, prietenii, rudele, pentru că a doua zi veți avea destul timp pentru ele. Chiar și în excursii puteți să fiți alături de toți ceilalți.

            Nu vă lăsați îndemnați prea mult.

            Oricum, nu veți supăra pe nimeni. Chiar și cei care nu înțeleg vor percepe subtil binele pe care-l faceți.

            Încă o dată, transmite acest mesaj în cât mai multe locuri, la cât mai mulți. E destul timp pentru o asemenea organizare.

            Rugați-l pe Grieg să vă sprijine, deși el deja o face, iar în meditația de Înviere va fi alături de voi, lângă Mine și lângă Fiul Meu.

            Înțelegeți bine asta și pregătiți-vă ca de o mare sărbătoare pentru acest moment.

            Aveți grijă, așa cum v-am spus-o și de Crăciun, și de ținuta voastră exterioară. Nu știți că părinții voștri îmbracaau haine noi, iar pe voi vă înnoiau de sus până jos, pentru asemenea sărbătoare?

            Nu înțelegeți că asta reflectă implicit și aspirația voastră sinceră spre Mine și curățenia voastră sufletească?

            Fiți frumoși pe de-a-ntregul.

            Și împodobiți locul de binecuvântări ca pe un adevărat altar. Puneți icoane, lumânări, flori, fructe, așterneți lucruri curate. Și faceți acest lucru și în casa voastră.

            Să știți că obiceiurile strămoșești au rostul lor spiritual.

            Fiți demni și fericiți că trăiți un asemenea moment.

Trăiți învierea voastră, din toată ființa, și veți percepe acest lucru.

            Toți îngerii vor fi cu voi, alături de voi, iar Grieg și Iisus vă vor susține permanent și, cu adevărat, Mă veți simți pe Mine.

            Veți fi cu Mine!